Auto-Moto
Cele mai interesante inovatii in lumea auto din ultimii ani

Automobilul modern a avansat foarte mult, atât din punct de vedere tehnologic cât și din punct de vedere al siguranei ocupanților. Dar în mare parte formă acestuia nu a suferit schimbări majore de-a lungul timpului. Chiar și în zilele noastre când trecem prin era electrificarii autovehiculelor, acestea își păstrează formă clasică pe care o știm și o îndrăgim de atât de mult timp.
Pentru a accelera dezvoltarea noilor automobile și a menține costurile de producție cât mai scăzute, marea majoritate a producătorilor au format alianțe strategice cu alte brand-uri sau au fost înglobate în grupuri mai mari de firme. Acest lucru înseamnă, la sfârșitul zilei, autovehicule mai bune, mai sigure și mai ieftine pentru clientul final. Problema apare în momentul în care mai multe autovehicule împart aceeași platforma și stil de caroserie. Pentru a se diferenția, fiecare producător de automobile vine în întâmpinarea clienților cu soluții unice, reinterpretari sau urmează o abordare radical diferită a anumitor elemente de design cu care marea majoritate a utilizatorilor sunt deja familiarizați.
Solutiile simple ale unora dintre cele mai intalnite probleme
Atenția la detalii face de cele mai multe ori diferența pentru marea majoritate a utilizatorilor care își doresc o mașină versatilă pe care să o conducă zilnic, indiferent de destinație.
Skoda, prin gama sa de automobile, și-a propus să ofere utilizatorilor soluții ingenioase care vor simplifica viața acestora.
Suportul de umbrelă integrat în ușa pe care îl găsim mai nou pe numeroase modele din gama Skoda, a fost până nu demult un feature întâlnit doar pe mașinile de lux în ciuda simplității sale.
În diminețile friguroase de iarnă marea majoritate a conducătorilor auto trebuie să curețe parbrizul de gheață și zăpada care s-a depus peste noapte. Noile modele Skoda sunt echipate cu o racletă care poate fi stocată cu ușurință pe păretea interioară a capacului rezervorului pentru combustibil.
Umplerea rezervorului pentru lichidul de parbriz nu este în sine operațiune dificilă dar de cele mai multe ori este nevoie de o pâlnie pentru a nu împrăștia lichidul peste tot în compartimentul motor. Din acest motiv Skoda a venit cu o altă soluție ingenioasă: capacul rezervorului pentru lichidul de parbriz în momentul în care este deschis funcționează ca o pâlnie pentru a face umprerea acestuia mult mai ușoară.
Acestea sunt doar câteva dintre soluțiile Simply Clever cu care a venit Skoda de-a lungul timpului pentru gama sa de automobile gândite pentru a face viața utilizatorului mai plăcută și mai ușoră.
O altă inovație pe care o găsim pe modelel Skoda este protecția activă pentru portieră. Marea majoritate a mașinilor își petrec viața pe străzile aglomerate ale orașelor. Spațiile de parcare, mai ales în europa, sunt relativ înghesuite și de foarte multe ori în mod accidental ușa este lovită de stâlpi, pereți sau chiar de alte mașini. Skoda știind acest lucru a venit cu o soluție ingenioasă pentru a proteja ușile mașinii de loviturile și zgârieturile care pot apărea pe durata vieții acesteia.
Sistemul de protecție este activ și intră în funcțiune automat în momentul deschiderii portierei. Un element cauciucat este poziționat automat pe muchia ușii pentru a o proteja, iar în momentul închiderii acesta este automat retras.
Skoda este un brand Simply Clever dar în momentul în care și-au dorit au reinventat ușa de la protbaj / haionul proiectând un haion hibrid și multifuncțional pentru Skoda Superb II care pe o anumite variantă putea fi deschis în două feluri complet diferite.
Pentru a încărca obiectele mai mici sau pentru situațiile în care spațiul nu permite deschiderea haionului există posibilitatea deschiderii doar a protbagajului clasic de sedan.
Pentru a încărca obiecte mai mari sau pur și simplu pentu a avea acces mai rapid la lucrurile care se află în partea mai îndepăratată a protbagajului uriaș al acestei mașini, se poate deschide tot haionul în stil liftback.
Practicalitatea și designul funcțional
Marea majoritate a autovehiculelor personale din clasa mini sunt folosite pentru a face naveta dintre casă și muncă, iar de cele mai multe ori acesta au un singur ocupant.
Paradoxal este faptul că în momentul achiziției, un key selling point este că mașina să beneficieze de 5 uși pentru a fi considerată practică. Tocmai din acest motiv marea majoritate a producătorilor auto vin în întâmpinarea clienților cu variante in 3 și 5 uși ale modelelor de clasa mini.
Toyota Aygo, Peugeot 107, Citroen C1, Volkswagen Up, Skoda CityGo, Seat Mii, Kia Picanto sunt doar câteva modele care vin în două configurații diferite pentru a răspunde nevoilor cumpărătorilor de a avea o mașină mai mult sau mai puțin practică. Nu sunt disponibile niște date exacte dar două variante diferite de caroserie ale aceleași mașini îngreunează producția și generează costuri extra.
Soluția la această problema este una pe cât de inedită pe atât de simplă: poziționarea asimetrică a ușilor. Această soluție a fost implementată cu succes pe două modele din clase total diferite care se confruntau cu acest paradox al practicalitatii.
Hyundai Veloster care la baza este o mașină sport din clasa compactă (sau un hot hatch) al cărei obiectiv principal este o experiență cât mai bună de condus nicidecum practicalitatea.
Design-ul acesteia a fost adaptat pentru a răspunde nevoilor cumpărătorilor de a avea mai multă practicalitate. Astfel pe partea șoferului există o portiera extinsă ca în cazul mașinilor coupe pentru un acces mai facil in mașină, iar pe partea opusă există două uși compacte, prinse pe montantul A și B, pentru accesul mai ușor al pasagerilor. Haionul lui Hyundai Veloster asigura o deschidere largă pentru a oferi un acces ușor în portbagaj pentru mai multă practicalitate în utilizarea de zi cu zi.
Fiat 500E este o mașină din clasa mini care se confruntă cu aceeași problema a practicalitatii. Soluția abordat de constructorul italian a fost oarecum asemănătoare doar datorită dimensiunilor reduse ale mașinii a fost implementat un sistem rear-hinged door adică ușa se prinde de caroserie undeva pe montantul C.
Fun Fact: rear-hinged doors poarta alt nume in functie de producator: Rolls-Royce si Lincoln le numesc coach doors, Opel le numeste flexdoors, Mazda le numeste freestyle doors. Insa, probabil cel mai cunoscut termen pentru acest tip de usi este suicide doors.
Împreună, ingineria complexă a autovehiculelor moderne și design-ul funcțional ajută automobilele să vină în întâmpinarea clienților cu soluții ingenioase care să facă viață acestora mai simplă.